Intr-un interval de o ora doi oameni diferiti mi-au zis acelasi lucru. Unul, consilier local al municipiului Suceava, celalalt, taxator intr-un autobuz public. Amandoi, acelasi lucru. "Nu mai am inceredere in nimeni." Romania este acum o bomba cu ceas. Si ceasul a inceput sa ticaie.
Namaste.
10 iulie 2009
03 iulie 2009
Principii,Viziuni.Vectori (partea 1)
Ideea vectorilor, aplicată în comunicare mi-a rămas întipărită în minte. Prima dată am văzut regula adunării vectorilor, regula paralelogramului aplicată în cazul unei negocieri. Forţa celor doi negociatori era simbolizată ca doi vectori. Cu cât un vector era mai mare cu atât înclina înspre el vectorul sumă, diagonala paralelogramului, rezultatul negocierii.
Apoi, am dat de ideea de energie în Analiză Tranzacţională. Energia care poate fi împrumutată din unele stări ale eului (Părinte, Copil) pentru a fi emisă din altă stare.
Am cumulat cumva ideea de energie şi vectori. Am meditat asupra lor mult.
Într-un fel, fie că vorbim de negocieri şi comunicare în interiorul unei persoane, fie că vorbim de negocieri şi comunicare între oameni, vorbim de negocierea unor energii, cu o anumită direcţie, cu o anumită finalitate.
O persoană vrea să meargă la mare, dar vrea şi la munte, ar sta şi acasă, ar merge şi în străinătate. Vectori cu diferite direcţii.
Doi oameni care lucrează într-o echipă pot urmări lucruri diferite. Unul urmăreşte o carieră şi siguranţa, altul urmăreşte banii şi câştigul imediat. Vectori cu direcţii diferite. Cum pot ei lucra împreună?
Vectori energii. Unde se va duce însă suma, vectorul final?
Pornesc de la premisa că vectorul final trebuie să aibă forţă, indiferent ce direcţie o va lua. Un vector „sumă” mic, rezultat din direcţiile opuse, conflictuale, nu ar ajuta pe nimeni şi ar epuiza inutil forţa celorlalţi vectori.
Un om se va duce totuşi la mare, dar se va gândi cum ar fi fost la munte.
O echipă devine blocată, fiindcă persoanele nu se înţeleg din cauza intereselor diferite.
Energie inutil irosită.
Ce e de făcut atunci?
Cred că o soluţie este introducerea în amalgamul de vectori conflictuali a unui Vector major, dominant, care poate absorbi energia vectorilor individuali, canalizându-i hotărât spre o direcţie.
Care ar putea fi însă vectorul dominant?
Cred că un vector major ar putea fi principiile. Indiferent de context, vectorul principiilor are aceeaşi direcţie. Principiile nu se schimbă de la o zi la alta. Principiile sunt întotdeauna acolo, întocmai cum Nordul este întotdeauna acolo, indiferent de ce credem, de ce vrem sau nu. Atitudinile personale guvernează intenţiile urmărite de o serie de acţiuni, rezultatul faptelor însă e guvernat de principii impersonale.
Persoana care va respecta o serie de principii valide, cum sunt cele ale puterii de a alege, principiul adevărului, transparenţei, gândirii câştig-câştig etc., va obţine avantaje nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Iar ceea ce va câştiga va fi o canalizare mai bună a energiilor proprii şi o forţă personală mai mare. Valabil şi pentru echipe de oameni.
Un alt vector major ar putea fi un vis, un gând final, un obiectiv major, o viziune.
Viziunea are darul de a absorbi individualităţile şi de a le focaliza spre un gând final, mai măreţ şi mai important decât gândurile şi interesele individuale. O echipă cu o viziune clară, care depăşeşte interesele individuale ale membrilor, poate trece mult mai uşor peste conflictele şi dificultăţile care apar pe parcurs.
Are sens ce zic?
M-aş bucura să aibă vector! :)
Namaste!
Apoi, am dat de ideea de energie în Analiză Tranzacţională. Energia care poate fi împrumutată din unele stări ale eului (Părinte, Copil) pentru a fi emisă din altă stare.
Am cumulat cumva ideea de energie şi vectori. Am meditat asupra lor mult.
Într-un fel, fie că vorbim de negocieri şi comunicare în interiorul unei persoane, fie că vorbim de negocieri şi comunicare între oameni, vorbim de negocierea unor energii, cu o anumită direcţie, cu o anumită finalitate.
O persoană vrea să meargă la mare, dar vrea şi la munte, ar sta şi acasă, ar merge şi în străinătate. Vectori cu diferite direcţii.
Doi oameni care lucrează într-o echipă pot urmări lucruri diferite. Unul urmăreşte o carieră şi siguranţa, altul urmăreşte banii şi câştigul imediat. Vectori cu direcţii diferite. Cum pot ei lucra împreună?
Vectori energii. Unde se va duce însă suma, vectorul final?
Pornesc de la premisa că vectorul final trebuie să aibă forţă, indiferent ce direcţie o va lua. Un vector „sumă” mic, rezultat din direcţiile opuse, conflictuale, nu ar ajuta pe nimeni şi ar epuiza inutil forţa celorlalţi vectori.
Un om se va duce totuşi la mare, dar se va gândi cum ar fi fost la munte.
O echipă devine blocată, fiindcă persoanele nu se înţeleg din cauza intereselor diferite.
Energie inutil irosită.
Ce e de făcut atunci?
Cred că o soluţie este introducerea în amalgamul de vectori conflictuali a unui Vector major, dominant, care poate absorbi energia vectorilor individuali, canalizându-i hotărât spre o direcţie.
Care ar putea fi însă vectorul dominant?
Cred că un vector major ar putea fi principiile. Indiferent de context, vectorul principiilor are aceeaşi direcţie. Principiile nu se schimbă de la o zi la alta. Principiile sunt întotdeauna acolo, întocmai cum Nordul este întotdeauna acolo, indiferent de ce credem, de ce vrem sau nu. Atitudinile personale guvernează intenţiile urmărite de o serie de acţiuni, rezultatul faptelor însă e guvernat de principii impersonale.
Persoana care va respecta o serie de principii valide, cum sunt cele ale puterii de a alege, principiul adevărului, transparenţei, gândirii câştig-câştig etc., va obţine avantaje nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Iar ceea ce va câştiga va fi o canalizare mai bună a energiilor proprii şi o forţă personală mai mare. Valabil şi pentru echipe de oameni.
Un alt vector major ar putea fi un vis, un gând final, un obiectiv major, o viziune.
Viziunea are darul de a absorbi individualităţile şi de a le focaliza spre un gând final, mai măreţ şi mai important decât gândurile şi interesele individuale. O echipă cu o viziune clară, care depăşeşte interesele individuale ale membrilor, poate trece mult mai uşor peste conflictele şi dificultăţile care apar pe parcurs.
Are sens ce zic?
M-aş bucura să aibă vector! :)
Namaste!
29 iunie 2009
Seria comică "Naivităţi"
Dragă domnule Preşedinte,
Vă spun domnule Preşedinte şi nu Băsescu, fiindcă vă respect şi v-am votat să mă reprezentaţi în acea funcţie. Eram student în Iaşi când v-am votat prima dată. La aflarea ştirii victoriei dumneavoastră, studenţii au ieşit în stradă. Am fost şi eu unul dintre ei. Nu m-am manifestat prea gălăgios, nu-mi stă în fire. Dar m-am bucurat sincer. Am sperat că se va schimba ceva. Că furturile şi indecenţa care ne provoacă greaţă la televizor se vor termina. Am votat şi împotriva suspendării dumneavoastră. Şi atunci au ieşit studenţii în stradă. Am ieşit şi eu.
Am fost un prost şi un naiv. De ce un prost şi un naiv?
În campania pentru prezidenţiale când aţi concurat împotriva domnului Năstase aţi avut un moment genial la TVR. A fost numit „momentul sincerităţii”. Aţi spus două lucruri pe care mi le amintesc clar.
1.„De ce a ajuns poporul român să aleagă între doi foşti comunişti?”
2. „Când mă uit în oglindă şi mă întreb… Băsescule, ai respect pentru poporul român? Am…”
A fost un moment în care aţi acumulat toate nemulţumirile noastre, mai ales ale tinerilor. Toate nemulţumirile şi toate speranţele. Am crezut în dumneavoastră! Am crezut că nu vom mai avea miniştri care să ia şpagă termopane. E adevărat că n-am mai avut. Am avut însă miniştri care au luat şpagă cârnaţi.
Poate că unele lucruri nu le-aţi putut schimba din poziţia dumneavoastră, dar anul acesta m-aţi convins că am făcut o greşeală mare, nu atât când v-am votat, ci când am sperat că ne veţi respecta. Şi ştiţi bine că mă refer la felul în care fiica dumneavoastră a intrat în parlamentul european.
Felul în care aţi pus partidul să facă oamenii de la ţară, neştiutori, să vă voteze fata a fost cea mai mare jignire pe care am trăit-o ca cetăţean tânăr al acestei ţări. A fost un cuţit în spate pentru toţi studenţii, pentru cei care-şi rup coatele şi neuronii pe băncile şcolilor din ţară şi străinătate, sau pentru cei care au ieşit în stradă pentru dumneavoastră.
Şi asta fiindcă aţi arătat încă o dată că în România NU CONTEAZĂ CE ŞTII, CI PE CINE ŞTII. Care e diferenţa între ce aţi făcut dumneavoastră şi un profesor universitar care-şi angajează nevasta, un primar care-şi angajează amanta, sau un consilier local care-i dă bani finului ca să „refacă” străzile?
Când vă uitaţi în oglindă, vă mai puteţi spune că respectaţi poporul român? Aveţi puterea, ca părinte, să recunoaşteţi în oglindă că fata dumneavoastră chiar nu avea ce căuta acolo?
Acum am câştigat o bursă la o universitate din străinătate. Toţi oamenii, cu excepţia mamei, mi-au spus să NU mă întorc în ţară. Am ezitat să le dau un răspuns. Vreau să mă întorc, să fac lucrurile mai bune. Ce spuneţi, să mai ezit acum cu răspunsul?
Eu, sincer, văd cum îmi moare speranţa. Îmi vine să vomit când deschid televizorul. Toţi sunteţi la fel de groteşti, la fel de murdari. Mă gândesc că am 24 de ani şi deja nu mai sper. Oare cum se simt cei de 40, 50 de ani sau părinţii şi bunicii mei? Ne vine greaţă, domnule Preşedinte când vedem cine ne reprezintă! Suntem disperaţi! Clasa politică din România ne-a furat speranţa, prezentul şi viitorul. Este o mafie la costum şi dumneavoastră ştiţi asta, fiindcă faceţi parte din ea. Faceţi parte din sistem.
Mai există vreo soluţie pentru tot cancerul care ne distruge de vii ca popor, care ne roade ca o omidă dezgustătoare?
Eu zic că există. Sunt zeci, sute de români plecaţi la studii în străinătate, specialişti adevăraţi, oameni cu adevărat deştepţi, decenţi, care ar putea face ceva pentru ţara lor. Îi vedeţi, însă, conduşi de Vanghelie? De Geoană? De Vadim? De Crin Antonescu? De Monica Ridzi şi Elena Udrea? Pot ei accepta vulgaritatea zilnică mâncată pe pâine?
Clasa politică trebuie să plece în bloc, trebuie tăiat odată capul acestei mafii, acestui şarpe care ne otrăveşte ţara. Oamenii din parlament trebuie să fie înlocuiţi cu oameni noi, valoroşi, oameni care să ne reprezinte cu adevărat, oameni cu care să ne mândrim. Partidele trebuie să fie obligate să-i caute cu disperare.
Constituţia însăşi trebuie modificată! Legea fundamentală trebuie schimbată, fiindcă avem nevoie de o schimbare fundamentală. În România de azi nu oricine trebuie să mai aibă dreptul de a candida în parlament, la preşedinţie sau în consiliile judeţene. Vârsta maximă ar trebui să fie de 45 de ani, şi candidaţii ar trebui să aibă măcar un an de studii la zi în străinătate.
Români valoroşi sunt. Sute! Mii! Ei însă nu înjură ca să ajungă sus. Preferă să-şi trăiască viaţa în decenţă, dezamăgiţi şi demoralizaţi în ţară sau muncitori şi străini în afara ţării.
Schimbarea aceasta are nevoie însă de bărbăţie şi putere de caracter. Nu vă cer s-o faceţi dumneavoastră. Iniţiaţi un referendum. O vom face noi! Veţi vedea atunci cum evadează frustrările românilor acumulate în 20 de ani. Va fi o a doua revoluţie! Ar însemna, bineînţeles moartea dumneavoastră ca om politic, moartea partenerilor dumneavoastră, a prietenilor, a sistemelor care merg ca unse în combinaţii şi furturi de miliarde. Un chirurg nu poate, însă, negocia cu cancerul pe care îl operează. Schimbarea trebuie să fie una radicală, sau nu se va produce niciodată. Oare înţelegeţi acest lucru?
Aveţi curajul, însă, domnule Preşedinte? Aveţi curajul să salvaţi România? Să ne redaţi demnitatea? Aveţi bărbăţia ca ultimul act pe care îl faceţi să fie un referendum care să ne dea ţara şi viitorul înapoi? Dacă aţi face acest gest, vă vor înjura, veţi stârni o furtună, poate chiar vor atenta la viaţa dumneavoastră, dar veţi deveni o legendă, un erou, unul dintre puţinii bărbaţi adevăraţi ai României.
Dacă nu o veţi face, veţi rămâne un nume mic, veţi muri încet, meschin, grotesc, veţi deveni un rând sau două de istorie, reprezentat ca un preşedinte care, în calitate de părinte, din dragostea oarbă pentru copil, manevrează votanţii neştiutori de prin satele medievale ale României.
Aveţi sau nu aveţi respect pentru poporul român, domnule Preşedinte? Uitaţi-vă atent în oglindă! Aveţi sau nu aveţi?
Fiindcă dacă nu aveţi, există şi o variantă mai complicată. Există şi varianta ca noi să adunăm 500.000 de semnături şi să ne facem singuri referendumul. E mai complicat, însă la nevoie o vom face. Fiindcă, deşi suntem umiliţi în fiecare zi, încă ne respectăm!
P.S. Am scris aceste randuri la cald, intr-o seara. Abia mai apoi m-am prins ca tot prost si naiv am ramas. Nu exista pastile pentru asa ceva?
Namaste.
Vă spun domnule Preşedinte şi nu Băsescu, fiindcă vă respect şi v-am votat să mă reprezentaţi în acea funcţie. Eram student în Iaşi când v-am votat prima dată. La aflarea ştirii victoriei dumneavoastră, studenţii au ieşit în stradă. Am fost şi eu unul dintre ei. Nu m-am manifestat prea gălăgios, nu-mi stă în fire. Dar m-am bucurat sincer. Am sperat că se va schimba ceva. Că furturile şi indecenţa care ne provoacă greaţă la televizor se vor termina. Am votat şi împotriva suspendării dumneavoastră. Şi atunci au ieşit studenţii în stradă. Am ieşit şi eu.
Am fost un prost şi un naiv. De ce un prost şi un naiv?
În campania pentru prezidenţiale când aţi concurat împotriva domnului Năstase aţi avut un moment genial la TVR. A fost numit „momentul sincerităţii”. Aţi spus două lucruri pe care mi le amintesc clar.
1.„De ce a ajuns poporul român să aleagă între doi foşti comunişti?”
2. „Când mă uit în oglindă şi mă întreb… Băsescule, ai respect pentru poporul român? Am…”
A fost un moment în care aţi acumulat toate nemulţumirile noastre, mai ales ale tinerilor. Toate nemulţumirile şi toate speranţele. Am crezut în dumneavoastră! Am crezut că nu vom mai avea miniştri care să ia şpagă termopane. E adevărat că n-am mai avut. Am avut însă miniştri care au luat şpagă cârnaţi.
Poate că unele lucruri nu le-aţi putut schimba din poziţia dumneavoastră, dar anul acesta m-aţi convins că am făcut o greşeală mare, nu atât când v-am votat, ci când am sperat că ne veţi respecta. Şi ştiţi bine că mă refer la felul în care fiica dumneavoastră a intrat în parlamentul european.
Felul în care aţi pus partidul să facă oamenii de la ţară, neştiutori, să vă voteze fata a fost cea mai mare jignire pe care am trăit-o ca cetăţean tânăr al acestei ţări. A fost un cuţit în spate pentru toţi studenţii, pentru cei care-şi rup coatele şi neuronii pe băncile şcolilor din ţară şi străinătate, sau pentru cei care au ieşit în stradă pentru dumneavoastră.
Şi asta fiindcă aţi arătat încă o dată că în România NU CONTEAZĂ CE ŞTII, CI PE CINE ŞTII. Care e diferenţa între ce aţi făcut dumneavoastră şi un profesor universitar care-şi angajează nevasta, un primar care-şi angajează amanta, sau un consilier local care-i dă bani finului ca să „refacă” străzile?
Când vă uitaţi în oglindă, vă mai puteţi spune că respectaţi poporul român? Aveţi puterea, ca părinte, să recunoaşteţi în oglindă că fata dumneavoastră chiar nu avea ce căuta acolo?
Acum am câştigat o bursă la o universitate din străinătate. Toţi oamenii, cu excepţia mamei, mi-au spus să NU mă întorc în ţară. Am ezitat să le dau un răspuns. Vreau să mă întorc, să fac lucrurile mai bune. Ce spuneţi, să mai ezit acum cu răspunsul?
Eu, sincer, văd cum îmi moare speranţa. Îmi vine să vomit când deschid televizorul. Toţi sunteţi la fel de groteşti, la fel de murdari. Mă gândesc că am 24 de ani şi deja nu mai sper. Oare cum se simt cei de 40, 50 de ani sau părinţii şi bunicii mei? Ne vine greaţă, domnule Preşedinte când vedem cine ne reprezintă! Suntem disperaţi! Clasa politică din România ne-a furat speranţa, prezentul şi viitorul. Este o mafie la costum şi dumneavoastră ştiţi asta, fiindcă faceţi parte din ea. Faceţi parte din sistem.
Mai există vreo soluţie pentru tot cancerul care ne distruge de vii ca popor, care ne roade ca o omidă dezgustătoare?
Eu zic că există. Sunt zeci, sute de români plecaţi la studii în străinătate, specialişti adevăraţi, oameni cu adevărat deştepţi, decenţi, care ar putea face ceva pentru ţara lor. Îi vedeţi, însă, conduşi de Vanghelie? De Geoană? De Vadim? De Crin Antonescu? De Monica Ridzi şi Elena Udrea? Pot ei accepta vulgaritatea zilnică mâncată pe pâine?
Clasa politică trebuie să plece în bloc, trebuie tăiat odată capul acestei mafii, acestui şarpe care ne otrăveşte ţara. Oamenii din parlament trebuie să fie înlocuiţi cu oameni noi, valoroşi, oameni care să ne reprezinte cu adevărat, oameni cu care să ne mândrim. Partidele trebuie să fie obligate să-i caute cu disperare.
Constituţia însăşi trebuie modificată! Legea fundamentală trebuie schimbată, fiindcă avem nevoie de o schimbare fundamentală. În România de azi nu oricine trebuie să mai aibă dreptul de a candida în parlament, la preşedinţie sau în consiliile judeţene. Vârsta maximă ar trebui să fie de 45 de ani, şi candidaţii ar trebui să aibă măcar un an de studii la zi în străinătate.
Români valoroşi sunt. Sute! Mii! Ei însă nu înjură ca să ajungă sus. Preferă să-şi trăiască viaţa în decenţă, dezamăgiţi şi demoralizaţi în ţară sau muncitori şi străini în afara ţării.
Schimbarea aceasta are nevoie însă de bărbăţie şi putere de caracter. Nu vă cer s-o faceţi dumneavoastră. Iniţiaţi un referendum. O vom face noi! Veţi vedea atunci cum evadează frustrările românilor acumulate în 20 de ani. Va fi o a doua revoluţie! Ar însemna, bineînţeles moartea dumneavoastră ca om politic, moartea partenerilor dumneavoastră, a prietenilor, a sistemelor care merg ca unse în combinaţii şi furturi de miliarde. Un chirurg nu poate, însă, negocia cu cancerul pe care îl operează. Schimbarea trebuie să fie una radicală, sau nu se va produce niciodată. Oare înţelegeţi acest lucru?
Aveţi curajul, însă, domnule Preşedinte? Aveţi curajul să salvaţi România? Să ne redaţi demnitatea? Aveţi bărbăţia ca ultimul act pe care îl faceţi să fie un referendum care să ne dea ţara şi viitorul înapoi? Dacă aţi face acest gest, vă vor înjura, veţi stârni o furtună, poate chiar vor atenta la viaţa dumneavoastră, dar veţi deveni o legendă, un erou, unul dintre puţinii bărbaţi adevăraţi ai României.
Dacă nu o veţi face, veţi rămâne un nume mic, veţi muri încet, meschin, grotesc, veţi deveni un rând sau două de istorie, reprezentat ca un preşedinte care, în calitate de părinte, din dragostea oarbă pentru copil, manevrează votanţii neştiutori de prin satele medievale ale României.
Aveţi sau nu aveţi respect pentru poporul român, domnule Preşedinte? Uitaţi-vă atent în oglindă! Aveţi sau nu aveţi?
Fiindcă dacă nu aveţi, există şi o variantă mai complicată. Există şi varianta ca noi să adunăm 500.000 de semnături şi să ne facem singuri referendumul. E mai complicat, însă la nevoie o vom face. Fiindcă, deşi suntem umiliţi în fiecare zi, încă ne respectăm!
P.S. Am scris aceste randuri la cald, intr-o seara. Abia mai apoi m-am prins ca tot prost si naiv am ramas. Nu exista pastile pentru asa ceva?
Namaste.
27 iunie 2009
Michael
Michael Jackson a facut parte oarecum din copilaria mea.
Tin minte ca de multe ori coboram scarile repede cu rachetele de tenis in mana, batand apoi la usa lui Alin, unul dintre cei mai buni prieteni ai copilariei.
Alin era un fan de-al lui Michael. Poate pentru prima data am aflat de el din posterele lui Alin.
Am avut impresia ca omul acela era dintotdeuana acolo. Ca si Elvis. Nu m-a interesat cum a ajuns sa cante Billie Jean sau Thriller. Era doar... Michael Jackson. Asa cum Mozart e... Mozart.
M-am obisnuit cu prezenta muzicii lui. Imi placea.
Acum cand el a murit, ma intreb cam cum ar fi fost daca el nu ar fi creat. As fi fost putin mai sarac cu siguranta.
Si dupa ce am vazut documentarul de mai jos, imi dau seama cam cata suferinta a indurat omul acesta, cam cata presiune pana sa creeze diamantele lui. Trecem prea usor peste povestea copacului, smulgand trecatori doar fructele.
Lectia invatata de mine de la Michael: cauta mai intai povestea, cu rabdare si atentie. Fiindca fiecare are o poveste care merita ascultata.
Namaste, Peter Pan!
Tin minte ca de multe ori coboram scarile repede cu rachetele de tenis in mana, batand apoi la usa lui Alin, unul dintre cei mai buni prieteni ai copilariei.
Alin era un fan de-al lui Michael. Poate pentru prima data am aflat de el din posterele lui Alin.
Am avut impresia ca omul acela era dintotdeuana acolo. Ca si Elvis. Nu m-a interesat cum a ajuns sa cante Billie Jean sau Thriller. Era doar... Michael Jackson. Asa cum Mozart e... Mozart.
M-am obisnuit cu prezenta muzicii lui. Imi placea.
Acum cand el a murit, ma intreb cam cum ar fi fost daca el nu ar fi creat. As fi fost putin mai sarac cu siguranta.
Si dupa ce am vazut documentarul de mai jos, imi dau seama cam cata suferinta a indurat omul acesta, cam cata presiune pana sa creeze diamantele lui. Trecem prea usor peste povestea copacului, smulgand trecatori doar fructele.
Lectia invatata de mine de la Michael: cauta mai intai povestea, cu rabdare si atentie. Fiindca fiecare are o poveste care merita ascultata.
Namaste, Peter Pan!
17 mai 2009
Femei
Femei derutate. Femei cerşind iubirea ascuns.
„M-a cerut în căsătorie. I-am spus că mă mai gândesc. Oricum inelul era cam mare.”
„Nu am să-i fac niciodată un copil.”
„Doamne, m-am îndrăgostit de actorul acela!”
„De ce nu te-ai dat la mine de prima dată când m-ai văzut?”
„Am făcut eu cumva să se gândească el doar la mine.”
„Cine ţi-a zis că vreau să fac dragoste tandru?”
„Credeam că eşti mai tandru!”
„Ţi-am dăruit o carte: Cum să uiţi o femeie.”
„Noi doi ne asemănăm. Ar trebui să fim împreună.”
„De ce ieşi tu cu mine? Ce-ţi place la mine?” (!!!)
„Dacă aş alege un băiat, tu ai fi acela!” (Dacă…)
„Cred că prietenul meu are o problemă. Nu i se…Poţi să-mi zici ce să fac?” (!!??!!!)
„S-a rezolvat problema. Acum i se…” (!!!??!!!)
„Mă iubeşte pentru ce sunt eu, nu pentru situaţia mea financiară, nici pentru felul în care arăt. Chiar mă iubeşte pentru ce sunt eu. Simt, totuşi, că lipseşte ceva…”
Lipseşte ceva…
Bărbat derutat. Iubindu-le pe toate. Căutând iubirea ascuns.
Namaste.
„M-a cerut în căsătorie. I-am spus că mă mai gândesc. Oricum inelul era cam mare.”
„Nu am să-i fac niciodată un copil.”
„Doamne, m-am îndrăgostit de actorul acela!”
„De ce nu te-ai dat la mine de prima dată când m-ai văzut?”
„Am făcut eu cumva să se gândească el doar la mine.”
„Cine ţi-a zis că vreau să fac dragoste tandru?”
„Credeam că eşti mai tandru!”
„Ţi-am dăruit o carte: Cum să uiţi o femeie.”
„Noi doi ne asemănăm. Ar trebui să fim împreună.”
„De ce ieşi tu cu mine? Ce-ţi place la mine?” (!!!)
„Dacă aş alege un băiat, tu ai fi acela!” (Dacă…)
„Cred că prietenul meu are o problemă. Nu i se…Poţi să-mi zici ce să fac?” (!!??!!!)
„S-a rezolvat problema. Acum i se…” (!!!??!!!)
„Mă iubeşte pentru ce sunt eu, nu pentru situaţia mea financiară, nici pentru felul în care arăt. Chiar mă iubeşte pentru ce sunt eu. Simt, totuşi, că lipseşte ceva…”
Lipseşte ceva…
Bărbat derutat. Iubindu-le pe toate. Căutând iubirea ascuns.
Namaste.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
