Jocul de-a complimentele

Am făcut de multe ori complimente. Uneori sincere. Uneori neobişnuite. Uneori ironice.

Nu m-am întrebat, însă, niciodată cum se simte o persoană care primeşte un compliment de la mine.

Mai ales în cazul unor persoane care sunt obişnuite cu aşa ceva.

Îmi aduc aminte de un moment din trainingul din Olanda când, la sfârşit, o fată s-a uitat lung în ochii mei şi mi-a zis: „You are beautiful! You are simply beautiful!” Ne-am privit în ochi mult, de parcă în acel moment s-ar fi întâmplat o ceremonie, ceva sacru... Nu ştiam ce să mai zic. Eram încurcat, şocat de ce a zis. Am tăcut amândoi şi ne-am uitat pur şi simplu unul în ochii celuilalt. Timpul s-a oprit. Totul s-a oprit.

Pentru mine aceea a fost o frântură de iubire. 1 minut. A fost iubire simplă, gratuită, curată.
Mi-am promis ca de atunci, când am să mai fac un compliment sau am să dau un feed-back, am să o fac sincer. Oricât de ciudat, nedrept, neobişnuit ar suna.
Vor fi evenimente. Cui îi pasă de consecinţe? Viitorul şi trecutul oricum nu există. Prezentul, aici şi acum, e pur şi simplu... as good as it gets. Mă duc să-mi iau pastilele.
Namaste.