Toma

Asta s-a întâmplat acum o lună. Mergeam pe stradă şi mă gândeam la ale mele. Pe la 20 de metri am văzut un om care căuta priviri. Exact asta făcea. Căuta priviri. Pentru o secundă a întâlnit-o pe a mea. Am continuat să merg. S-a apropiat de mine.

-Salut. Am nevoie de 3 mii de lei. Am ieşit azi din puşcărie.

Am continuat să merg.

-3 mii de lei.

M-am scotocit prin buzunar. I-am dat 3 mii de lei.

Când a întins mâna, i-am văzut mâna tatuată. Chiar era un puşcăriaş.

M-am simţit de parcă cineva mi-a înfipt ceva în inimă.

M-am oprit şi mi-am deschis portofelul. I-am mai dat 10 mii.

S-a uitat în ochii mei câteva secunde.

-Mulţumesc...

Şi a plecat.

În viaţa mea nu m-am simţit mai ipocrit, mai laş şi mai nenorocit ca în clipa aceea.
De ce dracu a trebuit să văd tatuajele înainte să-i dau mai mult?
De ce dracu nu mi-a fost de-ajuns privirea aia?
De ce dracu i-am dat doar 10 mii?

Aş fi alergat după el după ceea să-i dau mai mult. Ce conta ce a făcut? A furat, a tâlhărit? CE conta? Avea nevoie de ajutor... Şi mi-a cerut 3 mii. Şi m-a privit în ochi. A fost prea târziu.
Cu 2 săptămâni înainte cineva mi-a dat o sumă infinit mai mare fiindcă m-a auzit vorbind 5 minute la un bar nenorocit.

Acum mi-a trebuit să pun mâna pe rană, să văd nişte tatuaje strâmbe pe o mână zgâriată, ca să deschid un rahat de portofel şi să dau 10 mii.
DE CE? DE CE?
Si de ce dracu am tăcut azi?