Poveste dupa adormit copiii

Undeva, cândva, am citit o poveste. Important nu e unde am citit-o, ci mesajul.

Un înţelept i-a dat unui tânăr o misiune din care trebuia să înveţe ceva. I-a dat o lingură în care a turnat o soluţie. I-a spus că soluţia este extrem de preţioasă, şi că pierderea acelei substanţe va însemna ceva foarte rău. Apoi i-a zis, du-te până în oraşul următor, cu lingura şi soluţia în mână, apoi întoarce-te şi ai grijă să nu verşi nici un strop.

Seara, tânărul s-a întors trist, cu lingura goală.
Înţeleptul l-a întrebat ce s-a întâmplat.
„Păi, înţeleptule, m-am concentrat atât de mult asupra substanţei preţioase, încât la un mement dat am uitat să mă uit pe unde merg. Şi m-am împiedecat...”. Înţeleptul i-a răspuns:

„Aşa va fi toată viaţa ta. Ai să duci cu tine ceva foarte preţios, responsabil, de care vor depinde multe lucruri. Dar orice ar fi acel ceva, dacă ai să ignori paşii pe unde mergi, viaţa din jurul tău, prezentul, ai să pierzi totul în scurtă vreme totul”.

Băi Gabi, noi aseara ne-am cam uitat pe unde mergem. Prin Pub, Prin Clubul presei... Ne-am uitat noi pe unde mergem. La ce bun însă, după atâtea beri? :-P Hai noroc!

De ce am să mai scriu?

Fiindcă la început a fost Cuvântul. Fiindcă mai apoi a fost cuvântul. Şi atunci când ne despărţim şi se sfârşeşte, cuvintele sunt cele care rămân.
Fiindcă atunci când gândesc, sunt cuvinte. Fiindcă atunci când trăiesc, cunt cuvinte. Fiindcă atunci când iubesc, sunt cuvinte. Şi sânge, şi ploaie, şi foc. Şi nopţile, sunt cuvinte, când sunt, din cauza ta. Când eu sunt cel ce sunt, şi nu altul, sunt cuvinte. Adânci, dureroase, scrise cu foc, cuvinte.
Când sunt nervos, sunt cuvinte. Când, un luptător, sunt mai întâi în cuvinte. Şi explodez şi mă revolt în cuvinte, şi distrug cu ele, ca arme din oţel în venin. Când un împărat, în cuvinte, ca un copac ce-şi trage sevele din centrul Pământului. Când un iubit, sunt cuvinte. Nespuse, şoptite, sorbite, atinse, gemute, zgâriate... cuvinte.
Şi când creez sunt cuvinte. Fiindcă orice e creat, a fost deja creat în gânduri. Fiindcă aşa a fost şi e lumea. Înainte de viaţă, şi în viaţă e cuvântul. La început a fost Cuvântul. La început e, întotdeauna, Cuvântul.

Fiindcă seara, când noaptea se va băga ca o boare, sub pielea noastră... Ca un amant sub plapuma ta, ca o amantă în camera mea, doar a mea... am să-ţi şoptesc, zâmbind, bucuros că te văd... cuvinte. Sincere, adevărate, fericite, simple... cuvinte. :)