La mulţi ani!

La mulţi ani, Ovidiu!

Ai mai crescut cu un an, cu un neuron, cu un rid, cu un gust amar, cu un zâmbet prudent, cu o răutate liberă, cu o bucurie nepăsătoare.
Oarecum mulţumit.
Niciodată mulţumit definitiv.

Mi-aduc aminte frânturi. Azi mi-am adus aminte de ea din liceu. După un an şi jumătate de împărţit şoapte, cred, m-a şocat cu un simplu: „Eu nici măcar nu te ştiu. Nu ştiu bine cine eşti.”
Atunci m-au şocat cuvintele, acum mă şochează adevărul lor. Ea nu mă ştia atunci la 18 ani, aşa cum nu o ştiam nici eu. Nu am lăsat-o eu să mă ştie. Nu am lăsat pe nimeni să mă ştie. Nu mă ştiam nici eu. Mă ştiu oare acum?

Hai, să dormi bine în noaptea asta! 24.

Namaste.