”Mișcarea Steaua”

Citesc pe internet comentarii la articolele din presa românească. Zeci de oameni care se ascund sub anonimat aruncă injurii și cuvinte incredibile. Oare ar avea curajul să o facă semnându-se cu numele lor? Ar avea curaj să meargă pe stradă, să-și privească în ochi familia, vecinii, prietenii? Oceanul de ură și lipsă de respect din sufletul multor români iese la suprafață perfect în acele comentarii. Nu îi condamn. Dacă erau puțini, poate că puteau fi luați la rost, trimiși la coada societății. Lipsa de respect este un fenomen generalizat, cred, în țara noastră. Noi, românii, suntem bolnavi. Oare cum am ajuns aici?
*
Imaginea perfectă a rândurilor de mai sus, mi se pare, este reprezentată de comportamentul domnului George Becali, patronul clubului Steaua București. Acest om cu bani promovează un discurs inimaginabil de respingător, plin de injurii și calomnii. Nu îl condamn nici pe dumnealui. Oameni ca el, sunt sigur, există în toate țările lumii, însă nu apar la televizor la ore de vârf sub privirile sorbitoare a mii de oameni. În loc să fie marginalizat, comportamentul dumnealui este de-a dreptul căutat. Domnul Becali are partid politic și este reprezentant al țării noastre în Parlamentul European. Tot el pretinde o relație specială cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Oamenii care țin telecomanda în mână și se lasă pierduți în discursul suburban al domnului Becali sunt aceiași care sub anonimatul unui pseudonim își exersează ”curajul” în comentarii pe internet. Tot ei sunt cei care, sub anonimatul perdelei din cabina de vot, pun ștampila în dreptul unor domni precum Becali, sau alții ca dumnealui. E destul să ne uităm la candidații la Președinție. Noi, românii, suntem bolnavi. Aceasta e adevărata criză.
*
De la suporteri simpli până la domni precum Gheorghe Hagi, Gabi Balint, Emeric Ienei, Ladislau Bölöni, în ultimele săptămâni tot mai multe voci au condamnat prezența domnului Becali în fruntea clubului bucureștean. Aceste voci au ajuns să fie numite acum ”Mișcarea Steaua”. Îmi permit să spun că toate aceste scrisori deschise, exprimate unit, pot deveni cel mai important lucru care s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani în România. După mine, lupta sportivilor și suporterilor steliști nu este cu patronul Stelei, ci cu anonimii dintre și din noi, care dintr-un motiv pe care nu mi-l pot explica, la douăzeci de ani de la Revoluție, trăiesc intens un sentiment profund și laș de dispreț pentru orice și oricine, sentiment al cărui fruct simbolic se numește George Becali.

”Aceste sentimente de stimă reciprocă între club, suporteri și jucători reprezentau FORȚA necesară marii performanțe. Da, mă consider norocos pentru că - datorită și acestei forțe - am făcut parte dintr-o echipă ale cărei rezultate au oferit o picătură de mândrie unui popor întreg; un popor care, în perioada respectivă, era umilit zi de zi. ” Ladislau Bölöni

Ovidiu Cocieru,
bursier Fulbright
Sport Management, University of Massachusetts