vineri, 31 iulie 2009
duminică, 26 iulie 2009
La nuntă. În microbuz.
La nuntă.
-Aşa, deci, pleci…
-Da, se pare că informaţia circulă bine. Ştie cam toată lumea.
-Să nu te aud că te întorci!
-Păi, sincer, mă gândeam să vin pentru un post de asistent universitar.
-Ovidiu, nu fi prost ! Lucrurile devin din ce în ce mai aiurea. Crede-mă ! Ne-am gândit şi noi să plecăm în Anglia, dar... ştii cum e... acum pentru noi e mai greu.
Toată lumea în acea seară mi-a zis să nu mă întorc în România. Cu excepţia mamei.
În microbuz.
Eram în Iaşi. Veneam de la Bucureşti. Plecam spre Suceava. Îmi ridicasem adeverinţa de absolvire a unui master la Universitatea Cuza. De obicei mergeam spre casă din Iaşi cu un microbuz al unei firme ieşene. De când li s-a stricat maşina odată şi singura reacţie a şoferului a fost “ce, nu poţi aştepta?”, am hotărât să merg doar cu trenul. Doar cu trenul şi doar cu bilet, deşi de vreo cinci ani de când sunt student în Iaşi am tot auzit zvonuri, extrem de improbabile, că s-ar putea şi fără. Pe la zece şi jumătate dimineaţa ştiam că era un tren spre Suceava. La casă aflu că trenul nu mai circulă. Abia spre după-masă era următorul. Merg totuşi spre autogara Iaşi. În ultimul moment, prind maşina aceleiaşi firme de maxi taxi. Mi-am zis că poate data trecută a fost o întâmplare nefericită.
La ieşirea din Paşcani, într-o pădure, la 90 la oră, se aude un pocnet puternic sub maşină şi un huruit groaznic. Maşina se opreşte după vreo treizeci de metri. Lumea coboară speriată. Eu râdeam. Maşinii i s-a rupt nu ştiu ce arc pe spate şi-l târa pe asfalt. Şoferul dă telefon la firmă. Un tâmpit pe nume George îi spune şoferului să lege cu sârmă arcurile şi ce mai era pe acolo şi să continue drumul cu maşina plină de oameni. Eu râdeam.
Cu o zi înainte o doamnă de la Ministerul de Externe ne explica nouă, bursierilor Fulbright, cum România este ţara oportunităţilor. Lumea speriată din microbuz se uita la mine derutată. Râdeam în hohote.
Namaste.
-Aşa, deci, pleci…
-Da, se pare că informaţia circulă bine. Ştie cam toată lumea.
-Să nu te aud că te întorci!
-Păi, sincer, mă gândeam să vin pentru un post de asistent universitar.
-Ovidiu, nu fi prost ! Lucrurile devin din ce în ce mai aiurea. Crede-mă ! Ne-am gândit şi noi să plecăm în Anglia, dar... ştii cum e... acum pentru noi e mai greu.
Toată lumea în acea seară mi-a zis să nu mă întorc în România. Cu excepţia mamei.
În microbuz.
Eram în Iaşi. Veneam de la Bucureşti. Plecam spre Suceava. Îmi ridicasem adeverinţa de absolvire a unui master la Universitatea Cuza. De obicei mergeam spre casă din Iaşi cu un microbuz al unei firme ieşene. De când li s-a stricat maşina odată şi singura reacţie a şoferului a fost “ce, nu poţi aştepta?”, am hotărât să merg doar cu trenul. Doar cu trenul şi doar cu bilet, deşi de vreo cinci ani de când sunt student în Iaşi am tot auzit zvonuri, extrem de improbabile, că s-ar putea şi fără. Pe la zece şi jumătate dimineaţa ştiam că era un tren spre Suceava. La casă aflu că trenul nu mai circulă. Abia spre după-masă era următorul. Merg totuşi spre autogara Iaşi. În ultimul moment, prind maşina aceleiaşi firme de maxi taxi. Mi-am zis că poate data trecută a fost o întâmplare nefericită.
La ieşirea din Paşcani, într-o pădure, la 90 la oră, se aude un pocnet puternic sub maşină şi un huruit groaznic. Maşina se opreşte după vreo treizeci de metri. Lumea coboară speriată. Eu râdeam. Maşinii i s-a rupt nu ştiu ce arc pe spate şi-l târa pe asfalt. Şoferul dă telefon la firmă. Un tâmpit pe nume George îi spune şoferului să lege cu sârmă arcurile şi ce mai era pe acolo şi să continue drumul cu maşina plină de oameni. Eu râdeam.
Cu o zi înainte o doamnă de la Ministerul de Externe ne explica nouă, bursierilor Fulbright, cum România este ţara oportunităţilor. Lumea speriată din microbuz se uita la mine derutată. Râdeam în hohote.
Namaste.
joi, 23 iulie 2009
Bogat
Tot ce am sunt secundele mele şi prietenii mei. Asta e, de fapt, tot ce am şi tot ce voi avea vreodată.
Sunt bogat.
Definitiv, infinit! Bogat!
Namaste!
Sunt bogat.
Definitiv, infinit! Bogat!
Namaste!
Oameni, Lideri. Vectori. (partea a doua)
Ce faci? Cum iţi merge? Bine? Rău?
Cum facem evaluările când răspundem la o întrebare ca asta? Ce determină dacă fac bine sau rău? Binele şi răul sunt urmări ale unor comparaţii, nu? Faţă de cine? Faţă de alţii?
Mă întorc la ideea sistemului de coordonate din fizică şi matematică. Binele şi răul din răspunsurile noastre nu sunt altceva decât poziţionări în acel plan. Răspunsurile noastre sunt puncte fixe, determinate de un X şi un Y într-un plan al binelui şi răului. Vei zice că am mâncat ceva stricat. Hai, ai puţină răbdare…
Dar ce ar fi dacă nu te-ai opri şi ai judeca în termeni de poziţionări fixe, în termeni de “bine” sau “rău”? Cum ar fi dacă nu ai mai fi un “om punct” pe un sistem de coordonate, care se evaluează constant şi suferă că alţii sunt mai sus sau se bucură când alţii sunt mai jos? Oare cum ar fi, dacă ai fi un… vector?
Un vector nu are doar o poziţie, nu e doar un punct cu un X şi un Y static. Un vector evoluează, are o pantă. “Omul vector” nu are timp să facă mici comparaţii şi calcule, e prea grăbit să evolueze. Caracterul lui lui stă în unghiul său, mai mult decât în poziţie. Gândeşte-te la materia din care suntem formaţi. Suntem piatră, sau apă? Suntem puncte, sau vectori?
“Oamenii vectori” afectează alţi “oameni puncte” sau alţi “oameni vectori”. Îţi aduci aminte ce am scris în partea 1 despre adunarea vectorilor? Un “om vector” puternic începe să afecteze prin adunare direcţia celorlalţi “oameni vectori” şi absoarbe “oamenii puncte”.
Orice lider este un „om vector” puternic care imprimă o direcţie, un nou trend. Nu e o filozofie stearpă. Este un soi de fizică pe care o văd aplicată în sfera socială.
Ce se întâmplă, însă, cînd „liderul vector” are o putere atât de mare, aproape atingând infinitul, încât distorsionează spaţiul, nu numai ceilalţi vectori şi punctele, ci şi natura însăşi a sistemului de axe, adică spaţiul şi chiar istoria? Cum putem să-i catalogăm pe Iisus, Budha, Mahomed, Ghandi?
Puterea lor i-a transformat din vectori infiniţi în sisteme de referinţă. Ei au devenit începutul şi sfârşitul, punctul 0 a noi sisteme axiale, originea unor noi lumi, ei au devenit pacea definitivă, mijlocul din care alţi vectori şi puncte îşi atrag puterea şi sensul existenţei lor.
Are sens ce zic? M-aş bucura să aibă origine.
Namaste.
Cum facem evaluările când răspundem la o întrebare ca asta? Ce determină dacă fac bine sau rău? Binele şi răul sunt urmări ale unor comparaţii, nu? Faţă de cine? Faţă de alţii?
Mă întorc la ideea sistemului de coordonate din fizică şi matematică. Binele şi răul din răspunsurile noastre nu sunt altceva decât poziţionări în acel plan. Răspunsurile noastre sunt puncte fixe, determinate de un X şi un Y într-un plan al binelui şi răului. Vei zice că am mâncat ceva stricat. Hai, ai puţină răbdare…
Dar ce ar fi dacă nu te-ai opri şi ai judeca în termeni de poziţionări fixe, în termeni de “bine” sau “rău”? Cum ar fi dacă nu ai mai fi un “om punct” pe un sistem de coordonate, care se evaluează constant şi suferă că alţii sunt mai sus sau se bucură când alţii sunt mai jos? Oare cum ar fi, dacă ai fi un… vector?
Un vector nu are doar o poziţie, nu e doar un punct cu un X şi un Y static. Un vector evoluează, are o pantă. “Omul vector” nu are timp să facă mici comparaţii şi calcule, e prea grăbit să evolueze. Caracterul lui lui stă în unghiul său, mai mult decât în poziţie. Gândeşte-te la materia din care suntem formaţi. Suntem piatră, sau apă? Suntem puncte, sau vectori?
“Oamenii vectori” afectează alţi “oameni puncte” sau alţi “oameni vectori”. Îţi aduci aminte ce am scris în partea 1 despre adunarea vectorilor? Un “om vector” puternic începe să afecteze prin adunare direcţia celorlalţi “oameni vectori” şi absoarbe “oamenii puncte”.
Orice lider este un „om vector” puternic care imprimă o direcţie, un nou trend. Nu e o filozofie stearpă. Este un soi de fizică pe care o văd aplicată în sfera socială.
Ce se întâmplă, însă, cînd „liderul vector” are o putere atât de mare, aproape atingând infinitul, încât distorsionează spaţiul, nu numai ceilalţi vectori şi punctele, ci şi natura însăşi a sistemului de axe, adică spaţiul şi chiar istoria? Cum putem să-i catalogăm pe Iisus, Budha, Mahomed, Ghandi?
Puterea lor i-a transformat din vectori infiniţi în sisteme de referinţă. Ei au devenit începutul şi sfârşitul, punctul 0 a noi sisteme axiale, originea unor noi lumi, ei au devenit pacea definitivă, mijlocul din care alţi vectori şi puncte îşi atrag puterea şi sensul existenţei lor.
Are sens ce zic? M-aş bucura să aibă origine.
Namaste.
vineri, 10 iulie 2009
Tic Tac
Intr-un interval de o ora doi oameni diferiti mi-au zis acelasi lucru. Unul, consilier local al municipiului Suceava, celalalt, taxator intr-un autobuz public. Amandoi, acelasi lucru. "Nu mai am incredere in nimeni." Romania este acum o bomba cu ceas. Si ceasul a inceput sa ticaie.
Namaste.
Namaste.
vineri, 3 iulie 2009
Principii,Viziuni.Vectori (partea 1)
Ideea vectorilor, aplicată în comunicare mi-a rămas întipărită în minte. Prima dată am văzut regula adunării vectorilor, regula paralelogramului aplicată în cazul unei negocieri. Forţa celor doi negociatori era simbolizată ca doi vectori. Cu cât un vector era mai mare cu atât înclina înspre el vectorul sumă, diagonala paralelogramului, rezultatul negocierii.
Apoi, am dat de ideea de energie în Analiză Tranzacţională. Energia care poate fi împrumutată din unele stări ale eului (Părinte, Copil) pentru a fi emisă din altă stare.
Am cumulat cumva ideea de energie şi vectori. Am meditat asupra lor mult.
Într-un fel, fie că vorbim de negocieri şi comunicare în interiorul unei persoane, fie că vorbim de negocieri şi comunicare între oameni, vorbim de negocierea unor energii, cu o anumită direcţie, cu o anumită finalitate.
O persoană vrea să meargă la mare, dar vrea şi la munte, ar sta şi acasă, ar merge şi în străinătate. Vectori cu diferite direcţii.
Doi oameni care lucrează într-o echipă pot urmări lucruri diferite. Unul urmăreşte o carieră şi siguranţa, altul urmăreşte banii şi câştigul imediat. Vectori cu direcţii diferite. Cum pot ei lucra împreună?
Vectori energii. Unde se va duce însă suma, vectorul final?
Pornesc de la premisa că vectorul final trebuie să aibă forţă, indiferent ce direcţie o va lua. Un vector „sumă” mic, rezultat din direcţiile opuse, conflictuale, nu ar ajuta pe nimeni şi ar epuiza inutil forţa celorlalţi vectori.
Un om se va duce totuşi la mare, dar se va gândi cum ar fi fost la munte.
O echipă devine blocată, fiindcă persoanele nu se înţeleg din cauza intereselor diferite.
Energie inutil irosită.
Ce e de făcut atunci?
Cred că o soluţie este introducerea în amalgamul de vectori conflictuali a unui Vector major, dominant, care poate absorbi energia vectorilor individuali, canalizându-i hotărât spre o direcţie.
Care ar putea fi însă vectorul dominant?
Cred că un vector major ar putea fi principiile. Indiferent de context, vectorul principiilor are aceeaşi direcţie. Principiile nu se schimbă de la o zi la alta. Principiile sunt întotdeauna acolo, întocmai cum Nordul este întotdeauna acolo, indiferent de ce credem, de ce vrem sau nu. Atitudinile personale guvernează intenţiile urmărite de o serie de acţiuni, rezultatul faptelor însă e guvernat de principii impersonale.
Persoana care va respecta o serie de principii valide, cum sunt cele ale puterii de a alege, principiul adevărului, transparenţei, gândirii câştig-câştig etc., va obţine avantaje nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Iar ceea ce va câştiga va fi o canalizare mai bună a energiilor proprii şi o forţă personală mai mare. Valabil şi pentru echipe de oameni.
Un alt vector major ar putea fi un vis, un gând final, un obiectiv major, o viziune.
Viziunea are darul de a absorbi individualităţile şi de a le focaliza spre un gând final, mai măreţ şi mai important decât gândurile şi interesele individuale. O echipă cu o viziune clară, care depăşeşte interesele individuale ale membrilor, poate trece mult mai uşor peste conflictele şi dificultăţile care apar pe parcurs.
Are sens ce zic?
M-aş bucura să aibă vector! :)
Namaste!
Apoi, am dat de ideea de energie în Analiză Tranzacţională. Energia care poate fi împrumutată din unele stări ale eului (Părinte, Copil) pentru a fi emisă din altă stare.
Am cumulat cumva ideea de energie şi vectori. Am meditat asupra lor mult.
Într-un fel, fie că vorbim de negocieri şi comunicare în interiorul unei persoane, fie că vorbim de negocieri şi comunicare între oameni, vorbim de negocierea unor energii, cu o anumită direcţie, cu o anumită finalitate.
O persoană vrea să meargă la mare, dar vrea şi la munte, ar sta şi acasă, ar merge şi în străinătate. Vectori cu diferite direcţii.
Doi oameni care lucrează într-o echipă pot urmări lucruri diferite. Unul urmăreşte o carieră şi siguranţa, altul urmăreşte banii şi câştigul imediat. Vectori cu direcţii diferite. Cum pot ei lucra împreună?
Vectori energii. Unde se va duce însă suma, vectorul final?
Pornesc de la premisa că vectorul final trebuie să aibă forţă, indiferent ce direcţie o va lua. Un vector „sumă” mic, rezultat din direcţiile opuse, conflictuale, nu ar ajuta pe nimeni şi ar epuiza inutil forţa celorlalţi vectori.
Un om se va duce totuşi la mare, dar se va gândi cum ar fi fost la munte.
O echipă devine blocată, fiindcă persoanele nu se înţeleg din cauza intereselor diferite.
Energie inutil irosită.
Ce e de făcut atunci?
Cred că o soluţie este introducerea în amalgamul de vectori conflictuali a unui Vector major, dominant, care poate absorbi energia vectorilor individuali, canalizându-i hotărât spre o direcţie.
Care ar putea fi însă vectorul dominant?
Cred că un vector major ar putea fi principiile. Indiferent de context, vectorul principiilor are aceeaşi direcţie. Principiile nu se schimbă de la o zi la alta. Principiile sunt întotdeauna acolo, întocmai cum Nordul este întotdeauna acolo, indiferent de ce credem, de ce vrem sau nu. Atitudinile personale guvernează intenţiile urmărite de o serie de acţiuni, rezultatul faptelor însă e guvernat de principii impersonale.
Persoana care va respecta o serie de principii valide, cum sunt cele ale puterii de a alege, principiul adevărului, transparenţei, gândirii câştig-câştig etc., va obţine avantaje nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Iar ceea ce va câştiga va fi o canalizare mai bună a energiilor proprii şi o forţă personală mai mare. Valabil şi pentru echipe de oameni.
Un alt vector major ar putea fi un vis, un gând final, un obiectiv major, o viziune.
Viziunea are darul de a absorbi individualităţile şi de a le focaliza spre un gând final, mai măreţ şi mai important decât gândurile şi interesele individuale. O echipă cu o viziune clară, care depăşeşte interesele individuale ale membrilor, poate trece mult mai uşor peste conflictele şi dificultăţile care apar pe parcurs.
Are sens ce zic?
M-aş bucura să aibă vector! :)
Namaste!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
