Orfanul

- Uită-te pe unde mergi! Nu vezi?
- Uită-te dumitale pe unde mergi! spuse tânăra ținând băiețelul de mână, oprindu-se pe trecerea de pietoni de pe linia de tramvai.
- Eu să mă uit pe unde merg? Mai taci din gură, că-ți dau și câteva! strigă bărbatul.
Sub lumina tramvaiului, ținând în continuare băiețelul de mână, tânăra se mai răsti și ea de câteva ori, în zgomotul infernal al mașinilor de seară. Își trase mai apoi copilul de câțiva ani după ea pe peron. Era o femeie tânără în floarea vârstei, îmbrăcată aproape provocator, parcă pregătită de o noapte de petrecere în oraș. Copilul de lângă ea purta o geacă groasă și o căciulă mare așezată atent. Cel mic se uita în continuare la luminile tramvaiului, care-i orbiseră mai înainte ochii. Ținea strâns mâna femeii, de parcă se temea să o piardă.
- Mami, noi cu ăla mergem? întrebă el arătând spre tramvaiul încă aflat în stație.
Întrebarea rămase fără răspuns. Tânăra își scoase telefonul din buzunar și formă nervoasă un număr, ținând cu cealaltă mână copilul.
- Unde ești?... da?... Păi eu am ajuns! Da, înainte nu aveai semnal? Și acuma ai, nu?...se auzea vocea iritată a femeii, care începu să facă pași de-alungul peronului, înainte și înapoi.
Copilul rămase concentrat asupra tramvaiului și după câteva secunde pierdu contactul fizic cu femeia. Cu ochii fixați în lumină, băiețelul căută înapoi mâna mamei, atingând în van aerul, pipăind repetat golul. Părea un copil orb, încercând să exploreze în beznă lumea, prin mâna lui nesigură. Tânăra încă făcea pași înainte și înapoi, răstindu-se la telefon. Copilul se apropie de șine, cu ochii la tramvai și cu mâna întinsă în continuare spre direcția femeii. După câteva secunde copilul îi atinse din greșeală haina. Pumnul i se strânse puternic, asemenea unui om care se agață de o ultimă speranță ce îl salvează de la înec. Ea închise telefonul și după un timp își dădu seama că băiețelul se ținea cu putere de haina ei.
- Ce e, mamă?
- Mami, noi cu ăla mergem? întrebă băiețelul arătând spre tramvai.
- Nu, mamă, nu mergem cu ăla…