Picaturi

Se opri din mers. Era seara. Masinile goneau pe langa el. Auzea stropii mari cazand pe umbrela. Simtea, obosit, ceata gandurilor care nu se mai opreau. Era seara si era satul de tot si de toate.
Incet, cobori umbrela in fata lui.
Primii stropi de ploaie ii atinsera parul.
Picaturile ii cazura pe obraz ca niste lacrimi pe care nu isi dadu voie sa le accepte.
Firele de par ii plangeau.
Inchise ochii si vazu in fata ochilor o imagine pe care o stia. Un aer racoros care-si ducea degetele prin parul lui. Picaturile de ploaie care-l inveseleau pe campul de porumb din copilarie. Era acolo.
Verdele ii racori ochii si ii sufla viata in pleoape.
Parea ca si talpile simteau iarba rece de odinioara.
Nu stia cat timp a stat acolo, nemiscat. Mult.
Deschise ochii. Masinile goneau pe langa el.
Un lucru era sigur. Nu-si putea opri linistea, nu-si putea opri zambetul.